Serbările Naționale de la Țebea, pe 13 septembrie. 154 de ani de la moartea lui Avram Iancu
Serbările Naționale – Țebea 2026 vor avea loc duminică, 13 septembrie, la Panteonul de la Țebea, în comuna Baia de Criș, județul Hunedoara. Evenimentul este dedicat memoriei lui Avram Iancu, de la moartea căruia se împlinesc 154 de ani.
Manifestările organizate la Complexul Istoric din Țebea vor debuta la ora 10:30, cu ceremonialul oficial. Programul va include întâmpinarea persoanei oficiale, salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național al României și slujba religioasă de pomenire.
Vor urma mesajul primarului comunei Baia de Criș și evocarea istorică dedicată personalității lui Avram Iancu.
De la ora 11:10 este programată ceremonia depunerii de coroane, urmată de defilarea Gărzii de Onoare.
Manifestările comemorative vor continua, începând cu ora 14:30, cu un program artistic susținut de formații și interpreți de muzică populară.
Accesul, doar pe poarta nr. 2
Organizatorii au stabilit și o serie de reguli pentru buna desfășurare a evenimentului. Astfel, accesul publicului pe platoul destinat ceremonialului se va face, în data de 13 septembrie, exclusiv prin poarta nr. 2, aflată în imediata apropiere a căminului cultural.
Participanții sunt rugați să respecte indicațiile organizatorilor și ale personalului din dispozitivul de ordine publică și să sesizeze autoritățile în cazul în care observă fapte ilegale.
Totodată, este interzis accesul cu drapele sau însemne ale partidelor politice. Pe durata ceremonialului, organizatorii recomandă un comportament decent și evitarea zgomotelor puternice, inclusiv a imnurilor sau lozincilor, pentru păstrarea caracterului solemn și comemorativ al manifestării.
Avram Iancu, „Crăișorul Munților”, rămâne una dintre personalitățile emblematice ale istoriei românilor din Transilvania, fiind comemorat an de an la Țebea, locul în care își doarme somnul de veci.