Razii în Petroșani și Petrila: zeci de polițiști în teren, controale în baruri și trafic. Șoferi băuți, depistați la volan

d9611d77-5296-4de5-bc27-ee7a11bea4ea

 

Polițiștii hunedoreni au desfășurat, în noaptea de 21 spre 22 august, ample acțiuni de control în Petroșani și Petrila, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței în trafic. Sute de persoane și autoturisme au fost verificate, iar controalele au scos la iveală și mai multe abateri grave de la legislația rutieră.

În Petroșani, polițiștii Poliției Municipiului Petroșani au acționat pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și menținerea ordinii publice.

Opt polițiști au verificat cinci baruri, cluburi, cazinouri și săli de jocuri de noroc, au organizat microfiltre rutiere și au verificat în bazele de date 64 de persoane. Totodată, au fost controlate cinci persoane aflate în arest la domiciliu și 32 de autoturisme.

În urma acțiunii au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale, dintre care una pentru încălcarea Legii 61/1991, trei în baza altor acte normative și patru pentru abateri la regimul circulației. Polițiștii au efectuat și șapte testări cu aparatul alcooltest, iar patrulele au fost prezente inclusiv în zona cartierului Bosnia.

Peste 140 de persoane verificate la Petrila

O acțiune de amploare a avut loc și la Petrila, unde polițiștii Poliției Orașului Petrila au acționat împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara și Inspectoratului Județean de Jandarmi Hunedoara.

Au fost verificate șase baruri, cluburi, cazinouri și săli de jocuri de noroc, un microfiltru rutier și 147 de persoane, dintre care opt agenți de securitate. De asemenea, polițiștii au controlat opt societăți comerciale și 81 de autoturisme.

În total, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale. Trei dintre acestea au vizat încălcări ale Legii 61/1991, iar alte două au fost aplicate în baza altor acte normative, valoarea amenzilor ajungând la 3.000 de lei.

Pe linie rutieră au fost aplicate 23 de sancțiuni, pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002, dintre care trei pentru depășirea vitezei legale. Valoarea amenzilor aplicate pentru abaterile rutiere a depășit 6.487 de lei.

În timpul acțiunii au fost efectuate 53 de testări cu aparatul alcooltest. Una dintre acestea a indicat o valoare de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cele șase testări efectuate cu aparatul drugtest au avut rezultate negative.

Fără permis și cu numere de înmatriculare diferite

Controalele desfășurate în județ au scos la iveală și situații mult mai grave.

În Muncelu Mic, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Șoimuș au oprit, în seara de 21 august, un bărbat de 35 de ani care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Mai mult, verificările au arătat că autoturismul avea montate alte numere de înmatriculare decât cele corespunzătoare vehiculului. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis și pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

1,19 mg/l alcool după un incident la Geoagiu-Băi

Un caz grav a fost înregistrat și în Geoagiu-Băi, în noaptea de 21 spre 22 august.

Polițiștii Stațiunii Geoagiu au intervenit în urma unui apel la 112 și au oprit un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din Cugir. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din verificări a rezultat că autoturismul fusese implicat într-un eveniment rutier în zona Geoagiu-Băi, unde lovise un copac. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Accident în Petroșani: șofer cu 1,13 mg/l alcool

Un alt eveniment rutier s-a produs pe strada Unirii din Petroșani, unde două autoturisme au intrat în coliziune.

La fața locului au intervenit polițiștii Biroului Rutier și cei ai Biroului de Ordine Publică. Unul dintre conducătorii auto, un bărbat de 39 de ani din Petroșani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice. Celălalt conducător auto a fost testat, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii le reamintesc șoferilor că alcoolul la volan poate transforma o simplă deplasare într-o tragedie și recomandă respectarea strictă a regulilor de circulație.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să nu urce la volan după consumul de alcool sau de substanțe care le pot afecta capacitatea de a conduce, să respecte viteza legală și să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și trafic.

De asemenea, polițiștii recomandă verificarea stării tehnice a autoturismului înainte de plecare, păstrarea distanței de siguranță și evitarea manevrelor riscante.

Acțiunile de acest tip vor continua, scopul principal al polițiștilor fiind prevenirea faptelor care pot pune în pericol viața și siguranța participanților la trafic și menținerea unui climat de ordine și siguranță în comunitățile din Valea Jiului și din întreg județul Hunedoara.