Reforma salubrizării în județul Hunedoara. Regulament nou și reguli stricte pentru colectarea deșeurilor
Consiliul Județean Hunedoara a supus dezbaterii publice un proiect pentru gestionarea mediului, reprezentat de noul Regulament al serviciului de salubrizare privind deșeurile menajere și similare. Documentul stabilește reguli clare și stricte pentru populație, agenți economici și firmele responsabile cu colectarea, sortarea și depozitarea reziduurilor la nivelul întregului județ.
De asemenea, documentul impune reguli pentru toți locuitorii, structurând colectarea separată pe șapte fracții distincte de deșeuri. Astfel, cetățenii vor folosi recipiente speciale de culoare gri sau neagră pentru deșeurile reziduale, maro pentru biodeșeurile din mediul urban, albastru pentru hârtie și carton, galben pentru plastic și metal, respectiv verde pentru sticlă. De asemenea, sunt prevăzute spații speciale de culoare roșie pentru deșeurile periculoase menajere, precum și containere dedicate exclusiv materialelor textile. În ceea ce privește mediul rural, regulamentul încurajează compostarea individuală direct în gospodării, având ca obiectiv principal reducerea cantității de biodeșeuri care ajunge la depozitele finale.
O noutate tehnologică importantă o reprezintă introducerea insulelor ecologice digitalizate, ansambluri protejate antivandalism care vor fi accesibile exclusiv persoanelor fizice arondate pe bază de card digital și care sunt dotate cu module GSM pentru transmiterea în timp real a datelor privind volumul de colectare.
Pentru prevenirea abandonului deșeurilor pe domeniul public, regulamentul stabilește soluții clare atât pentru obiectele voluminoase, cât și pentru deșeurile din construcții. Ridicarea mobilierului și a saltelelor se va organiza prin patru campanii gratuite pe an, dar cetățenii au și posibilitatea de a solicita servicii individuale contra cost. În mod similar, deșeurile provenite din amenajări interioare sau construcții fără autorizație vor fi predate în locuri special amenajate de primării sau în containere acoperite închiriate la cerere, fiind strict interzisă aruncarea acestora la pubelele obișnuite.
Documentul stabilește și standarde de performanță pentru operatorii licențiați, impunând acoperirea integrală a populației din județ, un timp de răspuns de maxim 10 zile calendaristice la solicitările de contractare și înlocuirea recipientelor deteriorate în cel mult 24 de ore. În plus, operatorii trebuie să atingă o rată de colectare separată a reciclabilelor de 70% din cantitatea generată, o eficiență de minim 75% în stațiile de sortare și o limitare a depozitării deșeurilor din instalațiile de tratare mecano-biologică la cel mult 48%.
Mecanismul de monitorizare include sancțiuni financiare drastice pentru operatorii neperformanți, care riscă penalități, reduceri tarifare sau chiar rezilierea contractelor de delegare în cazul nerespectării indicatorilor. De asemenea, autoritățile locale vor factura separat lucrările necesare pentru colectarea deșeurilor abandonate ilegal pe domeniul public, iar toate documentele suport rămân la dispoziția cetățenilor pentru consultare și formulare de observații în cadrul procesului de transparență decizională.
Monika BACIU