Peste 49 de milioane de lei decontate prin PNRR: creșe noi și transport verde, inclusiv în Hunedoara
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat lucrări în valoare de peste 49,3 milioane de lei pentru 80 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Printre beneficiarii acestei tranșe de plată se află și mai multe localități din județul Hunedoara.
Potrivit MDLPA, suma totală se ridică la 49.373.704,37 lei și acoperă proiecte din două componente ale PNRR: C10 – Fondul local și C15 – Educație.
Aproape 40 de milioane de lei pentru Fondul Local
Cea mai mare parte a banilor, respectiv 39.328.191,14 lei, a fost alocată pentru plata a 56 de facturi din cadrul componentei C10 – Fondul local.
Proiectele urmăresc dezvoltarea infrastructurii pentru transportul verde, dar și elaborarea sau actualizarea documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului.
Investițiile susțin administrațiile locale în proiecte care vizează mobilitatea urbană și dezvoltarea infrastructurii locale, cu accent pe soluții mai puțin poluante și pe o planificare urbană adaptată nevoilor comunităților.
Alți 10.045.513,23 lei au ajuns la proiecte din componenta C15 – Educație. Suma acoperă 24 de facturi pentru investiții în construcția unor creșe noi, moderne și eficiente din punct de vedere energetic.
Prin aceste proiecte, autoritățile locale dezvoltă infrastructura destinată copiilor și familiilor, în condițiile în care accesul la servicii educaționale și de îngrijire pentru copiii mici reprezintă una dintre prioritățile investițiilor prin PNRR.
Hunedoara, printre județele beneficiare
În această tranșă de decontări se regăsesc și proiecte derulate în județul Hunedoara. Fondurile europene prin PNRR susțin astfel investiții locale în infrastructură, mobilitate și educație.
MDLPA precizează că plățile permit administrațiilor locale să continue proiectele pentru care au fost semnate contracte de finanțare și să achite lucrările și serviciile deja facturate.
Monika BACIU