Nu doar minele spun povestea Văii Jiului. Locul unde tradițiile spun povești despre trecut
Valea Jiului înseamnă mai mult decât mine, clădiri industriale și istoria exploatărilor de cărbune. În spatele acestei identități puternic legate de industria minieră există o lume rurală care și-a lăsat amprenta asupra comunităților din zonă. Casele tradiționale, obiectele vechi, gospodăriile și obiceiurile de altădată fac parte din memoria locului.
Un spațiu care păstrează această parte a istoriei este Muzeul Satului Petrila. Aici, vizitatorii pot descoperi elemente care reflectă modul de viață al oamenilor din această parte a Văii Jiului și pot vedea obiecte și vestigii asociate gospodăriei tradiționale.
Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Valea Jiului atrag atenția că patrimoniul regiunii nu se rezumă la trecutul industrial.
„Valea Jiului, memoria nu stă doar în mine și clădiri industriale. Stă și în case, obiecte, gospodării, obiceiuri și povești de familie”, transmit reprezentanții OMD Valea Jiului.
Această perspectivă pune în valoare o parte mai puțin cunoscută a identității Văii Jiului: viața comunităților rurale și tradițiile care au trecut de la o generație la alta.
Muzeul reunește elemente care spun povestea unei lumi în care gospodăria, comunitatea și tradițiile aveau un rol central în viața de zi cu zi.
Casele și obiectele păstrate aici oferă indicii despre felul în care trăiau oamenii din zonă, despre ocupațiile lor și despre relația dintre comunități și mediul montan.
Pentru Valea Jiului, astfel de locuri au o importanță aparte. Ele completează imaginea unei regiuni cunoscute mai ales prin minerit și oferă o perspectivă asupra perioadei de dinaintea transformărilor industriale care au schimbat profund zona.
Păstrarea caselor, obiectelor și elementelor de gospodărie tradițională înseamnă și conservarea unei părți din istoria comunităților locale.
„Muzeul Satului Petrila păstrează o parte din lumea rurală a locului: comunitate, tradiții și viață așezată la poalele muntelui”, mai transmit reprezentanții OMD Valea Jiului.
Pentru cei care vor să descopere Valea Jiului dincolo de obiectivele industriale, Muzeul Satului Petrila poate oferi o perspectivă diferită asupra regiunii. Este o poveste despre oameni, case, tradiții și o lume rurală care face parte din memoria locului.
Monika BACIU