Imobiliare puse pe STOP, ca în pandemie
Piața imobiliară din Valea Jiului a stagnat, în timp ce sistemul cadastral este și el blocat de o lună. Agenții imobiliari din Valea Jiului vorbesc și ei de o pauză, ca în pandemie și de prețuri mult prea mari care și ele blochează piața. În fapt, odată cu blocarea sistemului de cadastru din România, nicio tranzacție imobiliară nu a mai fost posibilă și situația este exact ca în vremea în care oamenii nu că nu se gândeau să își cumpere case, dar nici puteau să își părăsească locuințele.

„Și problema de la Cadastru ne-a oprit de tot și ne simțim ca în pandemie. Oricum, piața este blocată și este blocată de destul de mult timp. Asta din cauza prețurilor care au crescut foarte mult, în ultimii doi ani, nerealist, aș spune eu. Și reacția cumpărătorilor care vin, chiar și din alte părți, este destul de exagerată. Asta, pentru că și ei așteaptă să găsească aici prețuri la nivelul anilor 2000. Noi avem cumpărători cu care ne plimbăm până la 6 luni de zile, până se decid să cumpere ceva, dar cei mai mulți nu cumpără, când văd cu cât au crescut prețurile”, a spus Sorina Mateevici, agent imobiliar.
Prețurile cu care proprietarii încearcă să vândă acum au crescut și cu 30%, iar unii își imaginează că pot vinde la prețuri comparabile cu marile orașe. Iar asta oprește piața într-un punct în care nimic nu se vinde, nimic nu se cumpără. „Prețurile sunt puse după ureche. Proprietarii se iau unii după alții și așa au crescut toate prețurile. Adică, dacă la un apartament cu 2 camere vorbeam de 35-45 de mii de euro, acum vorbim de 45 – 50, până la 80 de mii de euro. Ceea ce, categoric, este nerealist și, drept dovadă, nu se vând. Vânzările se fac, atunci când se fac, la prețuri mici, normale pentru Valea Jiului”, a mai precizat Sorina Mateevici.
Așteptările oamenilor care vin să caute aici un apartament sunt cele de pe vremea când ni s-a dus vorba ca aici se dau apartamente pe o ladă de bere, iar cei care au plecat în străinătate vin și ei să vândă, pentru că mulți nu mai vor să se reîntoarcă în Valea Jiului. Așa că piața imobiliară stagnează, e pusă pe STOP și totul pare ca în vremea pandemiei. Și, la toate acestea se adaugă blocajul de la Cadastru, care durează de aproximativ o lună, baza de date fiind compromisă de hakeri.
Diana Mitrache