PESTE 130.000 DE PARTICIPANȚI ÎN A DOUA ZI DE UNTOLD  SHOW-UL EPIC AL ZAREI LARSSON A TRANSFORMAT CLUJ ARENA ÎNTR-O GALAXIE DE LUMINĂ ÎN ACEASTĂ SEARĂ LA ORA 21.30 SE PUN ÎN VÂNZARE PRIMELE ABONAMENTE PENTRU UNTOLD 2027 – STAR EDITION

descărcare

Peste 130.000 de participanți au trecut pragul festivalului UNTOLD în cea de-a doua zi. Scena principală a debutat cu Puya și Alex Velea.

Rapperul american Swae Lee a urcat pentru prima dată pe scena UNTOLD cu un show așteptat de fanii muzicii hip-hop și trap.

Zara Larsson, una dintre cele mai apreciate artiste pop ale momentului, a urcat pe scena principală a festivalului și a oferit publicului un show plin de energie, construit în jurul celor mai cunoscute piese din repertoriul său. Kygo a transformat apoi Mainstage-ul într-o experiență tropical house spectaculoasă, în fața zecilor de mii de fani care au cântat alături de artist hiturile sale internaționale.

Seara a continuat cu Sebastian Ingrosso, membru grupului legendar Swedish House Mafia, care a adus pe scena principală energia marilor festivaluri internaționale. Marshmello, unul dintre cei mai iubiți artiști EDM din lume, le-a oferit fanilor un show exploziv, iar finalul nopții i-a aparținut producătorului francez Tchami, unul dintre pionierii genului future house.

Un plus de savoare și eclectism a fost adus de show-ul Damian Drăghici & Brothers împreună cu Pado&Belu, presented by IQOS, creat exclusiv pentru UNTOLD, artiști care au venit în premieră la festival.

Scena Galaxy a găzduit o nouă noapte dedicată iubitorilor muzicii electronice underground. GORDO, unul dintre cei mai apreciați artiști ai momentului, a adus un set plin de energie și o conexiune puternică cu publicul.

Pe scena Alchemy, publicul s-a bucurat de un line-up care a adus împreună artiști români și internaționali din zona urbană printre care Alex Velea & Mădătorricelli care au susținut un show special, dar și IDK și M.G.L.

Artistul canadian bbno$, cunoscut pentru stilul său nonconformist și pentru hiturile sale virale, a venit pentru prima dată la UNTOLD și a oferit publicului un show plin de energie, cu momente memorabile și l-a avut ca invitat special pe Azteca.

PRIMELE ABONAMENTE PENTRU UNTOLD 2027 – STAR EDITION SE PUN ÎN VÂNZARE SÂMBĂTĂ, 8 AUGUST LA ORA 21.30

Fanii festivalului UNTOLD își pot achiziționa primele abonamente pentru UNTOLD 2027 – STAR EDITION. Acestea se pun în vânzare sâmbătă, 8 august, la ora 21.30. Primele abonamente vor fi la prețul special de 75 de euro plus taxe, din prețul final al abonamentului care va fi 249 de euro plus taxe. Acestea pot fi achiziționate de pe tickets.untold.com sau din aplicație. 

ONE BILLION FOR GOOD, o mișcare globală inițiată de UNTOLD

În cadrul acestei ediții, UNTOLD a lansat campania ONE BILLION FOR GOOD, o inițiativă care își propune să adune și să amplifice faptele de bine, indiferent de dimensiunea lor. Campania aduce în prim-plan proiecte și cauze care pot produce un impact real în comunitate. În același timp, ONE BILLION FOR GOOD îi provoacă pe oameni să transforme intențiile bune în acțiuni, să transmită gânduri de bine și să îi inspire și pe cei din jur să contribuie.

Inițiată de UNTOLD, campania pornește de la ideea că fiecare gest contează, iar milioane de acțiuni individuale pot deveni împreună o mișcare globală pentru bine. Detalii pe https://1billionforgood.com/

De la concerte live și hituri pop cântate de zeci de mii de oameni până la seturi techno hipnotice și show-uri electrizante de muzică urbană, cea de-a doua zi a oferit publicului experiențe memorabile și a continuat călătoria celor patru zile și patru nopți care se simt ca o viață întreagă.