Municipiul Lupeni investește în eficientizarea energetică a locuințelor. Un nou contract de aproape 2,9 milioane lei scos la licitație

images (1)

 

Administrația locală din Municipiul Lupeni face un pas important spre modernizarea infrastructurii de locuit. Primăria a lansat licitația publică pentru execuția lucrărilor de reabilitare termică la Blocul 86 de pe strada Tudor Vladimi-rescu, o investiție estimată la valoarea de 2.875.888,64 lei fără TVA.

Proiectul beneficiază de o finanțare nerambursabilă obținută prin Programul Regional Vest 2021-2027, în cadrul priorității dedicate orașelor prietenoase cu mediul.
Imobilul vizat cuprinde un număr total de 40 de spații, dintre care 38 sunt apartamente de locuit, iar două reprezintă spații comerciale situate la parter. Construit în anul 1962, blocul are o structură de înălțime subsol, parter și patru etaje, prezentând în prezent un grad avansat de uzură. Prin intervențiile propuse, consumul anual specific de energie primară va scădea cu 60,29%, de la 475,4 MWh pe an la 188,78 MWh pe an. Totodată, emisiile poluante cu efect de seră se vor reduce cu 60,69%, ceea ce alinieze investiția la obiectivele europene de neutralitate climatică.
Planul de modernizare include o serie de lucrări complexe la nivelul întregului imobil. Muncitorii vor realiza izolarea termică a fațadelor, vor înlocui tâmplăria exterioară existentă și vor închide balcoanele cu panouri din PVC. De asemenea, proiectul include izolarea planșeului, montarea unui sistem modern de panouri fotovoltaice și refacerea trotuarelor perimetrale. Pentru creșterea accesibilității, constructorul va amenaja o rampă destinată persoanelor cu dizabilități și va reamplasa rețelele de gaze naturale.
Atribuirea contractului se va face pe baza criteriului celui mai bun raport calitate-preț. Componenta financiară reprezintă 70% din punctaj, în timp ce garanția extinsă acordată lucrărilor cântărește 20%, iar reducerea termenului de execuție sub limita de 12 luni asigură restul de 10%. Companiile interesate pot solicita clarificări înainte cu 18 zile de data limită de depunere a ofertelor, urmand ca administrația locală să publice un răspuns consolidat cu 11 zile înainte de încheierea procedurii. Decontările se vor efectua treptat, pe baza măsurătorilor din teren validate de dirigintele de șantier.
Monika BACIU