Recepția lucrărilor pe două tronsoane ale căii ferate Livezeni – Simeria. Infrastructura dintre Bănița, Merișor și Crivadia, modernizată
Comisia pentru inspecție tehnică a fost prezentă în Stația CF Bănița, pentru recepția la terminarea lucrărilor executate în cadrul contractelor de investiții aferente liniei de cale ferată 116 Livezeni – Simeria.
Verificările au vizat două sectoare importante de infrastructură feroviară, cu o lungime totală de aproximativ 10,5 kilometri. Este vorba despre tronsonul Bănița – Merișor (km 67+620 – 62+150), unde au fost realizate lucrări de reparație capitală la firul I, precum și despre tronsonul Merișor – Crivadia (km 61+300 – 57+185), unde s-a efectuat refacerea totală a liniei pe firul I. Totodată, lucrările au inclus și stația CF Merișor, la linia III directă, pentru firele I și II.
Din comisia de recepție au făcut parte reprezentanți ai CNCF „CFR” SA, ai constructorului, ai unităților de specialitate și ai instituțiilor implicate în implementarea proiectului. Aceștia au verificat conformitatea lucrărilor executate și îndeplinirea tuturor condițiilor tehnice necesare pentru recepția investiției.
Lucrările au cuprins refacerea terasamentului și a sistemelor de drenaj în zonele unde infrastructura necesita intervenții, înlocuirea și completarea prismei de piatră spartă, schimbarea șinelor și a traverselor, refacerea sistemului de prindere a căii, buraje și profilarea liniei, precum și sudura șinelor. De asemenea, au fost executate lucrări la instalațiile feroviare, astfel încât infrastructura să fie adusă la parametrii tehnici prevăzuți în proiectele de investiții.
Potrivit reprezentanților CFR Infrastructură Timișoara, aceste investiții vor contribui la creșterea siguranței circulației feroviare, îmbunătățirea condițiilor de exploatare și modernizarea infrastructurii pe linia CF 116 Livezeni – Simeria, una dintre cele mai importante magistrale feroviare care traversează Valea Jiului.
Foto: CFR Infrastructură Timișoara