Ordin de protecție provizoriu emis după un caz de violență în familie, la Petroșani
Un nou caz de violență în familie a necesitat intervenția polițiștilor din Petroșani, în noaptea de 28 iulie 2026, în urma unei sesizări privind un conflict izbucnit într-o locuință din municipiu.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, în urma verificărilor efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Vulcan, și-ar fi agresat fizic concubina, o femeie de 30 de ani, din Petroșani.
Victima nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale.
În urma evaluării riscului, polițiștii au constatat existența unui risc iminent pentru integritatea femeii și au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru o perioadă de 120 de ore.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.
Autoritățile reamintesc că victimele violenței domestice pot solicita sprijinul poliției prin apel la 112, iar emiterea ordinului de protecție provizoriu reprezintă o măsură menită să asigure protecția imediată a persoanelor aflate în pericol.