Senatul a adoptat reforme esențiale pentru PNRR. Senatorul Călin Petru Marian: „Putem salva peste 3 miliarde de euro”
Convocat în sesiune extraordinară, Senatul României a adoptat un pachet de proiecte legislative considerate esențiale pentru continuarea reformelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar și pentru protejarea intereselor cetățenilor. Printre senatorii care au susținut aceste măsuri se numără și senatorul de Hunedoara, Călin Petru Marian, care a subliniat importanța actelor normative adoptate.
Potrivit acestuia, unul dintre cele mai importante proiecte votate oferă o soluție pentru situația creată în domeniul tranzacțiilor imobiliare, astfel încât persoanele care au încheiat contracte în baza legislației aflate în vigoare să nu fie afectate de blocajele administrative.
„Prin această măsură, termenul pentru aplicarea cotei reduse de TVA la locuințele eligibile este prelungit până la 30 septembrie 2026, oferind predictibilitate și echitate pentru cei aflați în această situație”, a declarat senatorul.
Un alt proiect adoptat vizează limitarea efectelor creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și mediului economic. Conform noilor prevederi, adaosurile comerciale sunt plafonate, iar acciza la motorină va putea fi redusă gradual, în funcție de evoluția prețurilor și de indicatorii pieței.
În cadrul aceleiași sesiuni extraordinare, senatorii au aprobat și acte normative privind consolidarea performanței administrației fiscale și vamale, precum și modificări ale Codului administrativ.
Senatorul Călin Petru Marian consideră că adoptarea acestui pachet legislativ reprezintă un pas important pentru îndeplinirea jaloanelor asumate de România prin PNRR.
„Aceste reforme reprezintă pași importanți pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR, prin care putem să salvăm peste 3 miliarde de euro. Continuăm să susținem măsuri care aduc stabilitate, predictibilitate și responsabilitate în actul de guvernare”, a transmis parlamentarul hunedorean.