Au început lucrările de asfaltare la Vulcan. Primarul Cristian Merișanu: „Promisiunea devine faptă”

Screenshot

Screenshot

 

Lucrările de asfaltare așteptate de locuitorii municipiului Vulcan au început, a anunțat primarul Cristian Merișanu, după o perioadă în care proiectul a generat numeroase întrebări, nemulțumiri și critici din partea cetățenilor.

Edilul a transmis că înțelege așteptările oamenilor și a subliniat că demararea lucrărilor reprezintă îndeplinirea unui angajament asumat de administrația locală.

Screenshot

„Au fost multe întrebări, multe nemulțumiri și, da, au fost și multe critici în ultimele luni. Știu cât de mult a fost așteptată această asfaltare. Astăzi, promisiunea devine faptă. Lucrările de asfaltare au început!”, a declarat primarul Cristian Merișanu.

Acesta le-a mulțumit cetățenilor pentru răbdarea și înțelegerea de care au dat dovadă, precizând că, deși unele investiții necesită mai mult timp pentru a fi puse în practică, obiectivul administrației locale rămâne finalizarea proiectelor asumate.

„Uneori lucrurile nu se întâmplă atât de repede cum ne-am dori, dar important este că mergem înainte și ducem la bun sfârșit ceea ce ne asumăm. Continuăm să muncim pentru un Vulcan mai bun, pas cu pas”, a mai transmis edilul.

În perioada următoare, lucrările vor continua conform graficului stabilit, administrația locală urmărind îmbunătățirea infrastructurii rutiere și creșterea confortului pentru locuitorii municipiului Vulcan.