Cât costă intervențiile împotriva urșilor?

primariapetrila

 

Consiliul Local al orașului Petrila a aprobat achiziția serviciilor de permanență și intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor de urs brun. Măsura are ca scop protejarea cetățenilor și a bunurilor acestora în fața pericolelor generate de prezența urșilor pe raza unității administrativ-teritoriale.
Serviciile vor fi asigurate de către gestionarul unui fond cinegetic de pe raza localității. de maximum patru luni.
Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, are mandat legal să semneze acest acord. Toate cheltuielile aferente interven-țiilor vor fi suportate integral din bugetul local, de la capitolul dedicat autorităților executive.
Valoarea totală estimată a contractului este de 21.450 de lei, calculată pe baza tarifelor standard stabilite de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Suma include acoperirea serviciilor pentru o perioadă inițială de 7 luni, plus o eventuală suplimentare de 4 luni.
Plata se efectuează în funcție de numărul și tipul intervențiilor solicitate de autorități, pe baza unei grile clare de tarife.
Pentru serviciile de perma-nență, bugetul local alocă 1.000 de lei pe lună, în timp ce o acțiune de alungare a animalelor costă 400 de lei.
În cazul în care situația impune tranchilizarea și relocarea ursului, costurile includ 750 de lei pentru sedare, 200 de lei pentru marcare și 300 de lei pentru fiecare 100 de kilometri de transport.
Dacă viața localnicilor se află în pericol direct și se decide extragerea exemplarului prin eutanasiere sau împușcare, tarifele variază între 400 și 2.000 de lei, în funcție de operațiunile specifice necesare.
Monika BACIU