Green Line va ajusta prețul biletelor
Prețul unei călătorii cu autobuzul electric în Valea Jiului urmează să fie ajustat. Societatea a trimis primăriilor din zona de sud a județului Hunedoara un plan tarifar pe care trebuie să îl supună votului în Consiliul local al fiecărei localități. Prețul ar urma să crească din cauza ratei inflației care a generat o serie de scumpiri, dar nu numai. „Toate administrațiile locale am primit o notificare din partea Societății de transport Green Line, prin care ar trebui ajustat tariful de la 4 lei, la 4,5 lei și abonamentul de o zi, de la 7 lei la 8 lei. Nu este decât o ajustare cu rata inflației, cu indicii de consum pe 2025. Noi am pus în dezbatere publică, așa cum spune legea și vom intra în Consiliul local, așa cum spune legea pentru a face această ajustare”, a spus Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Salariul minim pe economie a crescut și el de la 1 iulie, iar întreaga gestionare a activității Green Line a fost predată autorităților locale din Valea Jiului, după mai multe luni în care totul a fost susținut din banii Consiliului Județean Hunedoara.
Linia verde a devenit operațională în decembrie 2025 și autobuzele mai au doi ani de garanție. Numai în primele 3 luni din acest an, Consiliul Județean Hunedoara a plătit 650 de mii de lei pentru factura aferentă consumului de energie electrică aferentă încărcării autobuzelor electrice. Din luna mai, însă, costurile sunt achitate de primării.
Diana Mitrache