Furnizarea apei va fi întreruptă luni, în cartierul Braia din Lupeni

IMG_7808

 

Locuitorii din cartierul Braia, municipiul Lupeni, vor rămâne fără apă potabilă timp de câteva ore, luni, 6 iulie 2026, ca urmare a unor lucrări programate la rețeaua publică de alimentare cu apă.

Potrivit operatorului regional, furnizarea apei va fi sistată în intervalul orar 09:00 – 13:00, pentru efectuarea unor lucrări de întreținere la rețea.

Reprezentanții operatorului recomandă consumatorilor afectați să își asigure din timp o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic, astfel încât să reducă disconfortul pe durata întreruperii.

Operatorul precizează că echipele de intervenție vor fi prezente în teren și vor depune toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp. De asemenea, după reluarea alimentării, în anumite zone pot apărea întârzieri în revenirea la parametrii normali de presiune și calitate a apei.

În cazul în care, după reluarea furnizării serviciului, utilizatorii constată probleme privind calitatea sau presiunea apei, aceștia sunt rugați să le semnaleze Dispeceratului central la numerele de telefon 0254 543 144, 0254 541 861, 0354 108 203 sau prin WhatsApp la 0766 068 152, serviciul fiind disponibil permanent.