Ce face Valea Jiului cu banii europeni?

ba31f3fe-0034-4345-8459-bc176d825ccd

 

Proiecte scrise, bani încasați, sau încă în așteptare, idei și multe așteptări. Toate sunt puse în balanță acum, în vara anului 2026, când specialiștii spun că trebuie să ne mobilizăm.

Vin bani la care cofinanțarea este minimă, iar asta nu se va mai întâmpla peste doi ani. Și Valea Jiului a atras fonduri. Dar banii vin greu, validarea proiectelor durează prea mult și oamenii își pierd, uneori încrederea.
Avem o rată de colectare a banilor europeni de 45,66%. Pe Tranziție Justă sunt disponibili 158 milioane de euro și avem 27 de proiecte contractate. Pe Programul Regional Vest sunt 46,6 milioane de euro și 36 de proiecte contractate. Sunt bani și pentru sănătate, iar pentru cele 9,7 milioane de euro, avem 4 proiecte, în timp ce proiectele pentru medicii de familie sunt gata să vină. Doar că, la noi, medicii sunt aproape toți pensionari și puțini vor fi gata să scrie proiecte greoaie, cu care să își doteze cabinetele de consultații cu laboratoare pentru analize de investigare.
„La mijlocul anului 2026, avem un număr foarte mare de proiecte depuse. Sunt 243, din care doar 68 sunt contractate. Asta înseamnă că restul sunt în evaluare. Și plăți efectuate sunt de 9,59 milioane de euro, foarte puține, deși rata contractării este aproape de jumătate și am mers pe supracontractare, practic, am depus mai multe proiecte de cât am avut alocare. Asta înseamnă că mediul public, mediul de afaceri și societatea civilă au depus foarte multe proiecte pentru apelurile care au existat, dar încă mecanismul de contractare-evaluare și plată trenează. Și este o problemă, pentru că timpul de la depunere, până la implementare este foarte mare și implică, de foarte multe ori, corecții, din cauza actualizării prețurilor. Așa că am solicitat autorităților de management, și organismelor intermediare să poată să facă treburile un pic mai repede, pentru a putea să avem și influx de capital în Valea Jiului”, spune Alexandru Kelemen, director ADTI Valea Jiului.
Banii au venit pe Tranziție Justă, ori Programul Regional Vest și au fost destinați mai ales regenerarea urbană, eficientizarea energetică, ori mobilitatea verde. Sunt și proiecte pentru sănătate, la Lupeni, unde se are în vedere dotarea cu aparatură și de la Petroșani, prin care va fi achiziționat un aparat imagistic gen RMN. Dar și un centru de paleație de la Lupeni. Urmează și un apel pentru medicii de familie. „Avem suficiente semne de întrebare dacă vom avea și succes cu această finanțare, pentru că medicii de familie de la noi sunt aproape toți la pensie”, a mai precizat Alexandru Kelemen.
Trebuie să accesăm banii, pentru că acum cofinanțarea este mică sau chiar inexistentă, iar în doi ani nu vor mai sta lucrurile la fel. „Astăzi trebuie să ne gândim ce se va întâmpla după 2027 în zona fondurilor europene. (…) Ceea ce știm foarte clar este că, pe viitor, vom avea mult mai puțini bani pentru proiecte de coeziune. Asta înseamnă că pentru infrastructură publică, mobilitate, drumuri, regenerări urbane, eficiență energetică vom avea mai puțini bani din 2028. Pentru că, la nivel european prioritățile sunt competitivitatea și apărarea. Deci, din oala mare, cea mai văduvită parte va fi cea de coeziune. Așa că ar fi important să implementăm proiectele pe care le-am contractat. Apoi va fi și o cofinanțare mai mare pentru investițiile publice, ceea ce ar pune presiune pe bugetele locale”, mai spune Alexandru Kelemen.

Diana Mitrache