15 iunie 2026- prima zi de comemorare a victimelor mineriadei
Azi este marcată pentru prima dată Ziua Națională a Memoriei Victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990 în România și a Represiunii Antidemocratice de la acea vreme. La 36 de ani, foștii mineri, oamenii simpli și o parte dintre cei ce atunci au urcat în trenurile spre București cred că a fost o mare greșeală care ne-a costat enorm, pe noi, cei din Valea Jiului.
Sărbătoarea a fost instituită prin Legea nr. 93/2026, promulgată în data de 10 iunie de președintele României. Actul normativ prevede organizarea de manifestări culturale, educative și comemorative dedicate victimelor represiunii și consolidării educației civice. Dar în Valea Jiului nu se întâmplă nimic. Iar mulți oameni nici nu vor să își mai amintească de acele zile.
Ce spun acum oamenii Văii Jiului?
„Așa ar trebui să comemorăm. A fost o perioadă dificilă. Nu am lucrat la mină, dar știu bine ce era prin oraș”.
„Fiul meu lucra la mina Dâlja atunci. A fost tragic ce s-a întâmplat la București. Nu trebuia nici ce s-a întâmplat acolo, nici ce ni s-a întâmplat nouă, tuturor, după, cu minerii”.
„Nu îmi fac plăcere asemenea amintiri. Nici nu mă gândesc! Atâtea ciudățenii au fost, atâtea lucruri rele. Nu îmi place să îmi mai aduc aminte. Nu credeam că țara aceasta va ajunge așa. E bine să comemorăm acele vremuri”.
Romulus Burdan este unul dintre cei care s-a urcat în primul tren ce a plecat la București.
„În ziua de 13 nu a fost mineriada. Toată țara a văzut că ardeau clădiri importante, IGPR-ul. Minerii au plecat pe la 6 și ceva după-amiaza. Dar lucru foarte ciudat, înainte, de aici a plecat Miron Cozma cu două dacii, în care erau lideri ai minerilor. E o minciună că Miron Cozma a vorbit cu Iliescu, președintele de atunci. Era un serviciu care urmărea telefonia. Dar, în 13 iunie, după amiază, la primăria din Petroșani venise Gelu Voican Voiculescu. În cabina mecanicului, al primului tren care pleca spre București, am fost și eu atunci. Venise o gașcă de sindicaliști la primărie la Petroșani, că aveau nevoie de tren. Ne-am dus acolo că toți spuneau că liberalii și țărăniștii vor să închidă minele. Și au avut, într-un fel, dreptate. Ce? Mai funcționează minele? Dar au îmbrăcat această temere frumos. Și dacă vorbim de îmbrăcat, vă spun că Gara de Nord era complet goală, când am ajuns. De acolo ne-am dus direct la Guvern, dar, pe tot traseul pe care am mers, erau vitrinele magazinelor sparte din interior spre exterior. Ori minerii nu aveau cum. Noi, prin fața Universității, ne uitam pe unde călcam. Dar au și bătut, unii, da. Nu neg. Dar erau și mulți cu salopetele curate, noi. Era importuri din Polonia și noi, care am lucrat în minerit știm că salopetele minerilor nu erau curate”, își amintește Romulus Burdan.
Datele oficiale arată că, în dimineața zilei de 13 iunie 1990, forțele de ordine au intervenit pentru evacuarea manifestanților rămași în Piața Universității. Acțiunea a fost urmată de confruntări violente, arestări și acte de vandalism care au amplificat tensiunile din Capitală.
În zilele următoare, la București au fost aduși mii de mineri din Valea Jiului. Intervenția acestora s-a soldat cu agresarea manifestanților și a unor persoane considerate opozante ale puterii, precum și cu devastarea unor sedii universitare, redacții de presă și sedii ale partidelor politice de opoziție.
Potrivit datelor consemnate în anchetele ulterioare, violențele din 13-15 iunie 1990 au provocat moartea a patru persoane și rănirea a peste o mie de oameni. Evenimentele au generat reacții critice pe plan internațional și continuă să reprezinte unul dintre cele mai controversate episoade ale tranziției României către democrație.
Diana Mitrache
